vineri, 22 mai 2009

Întoarcerea zeilor

din ciclul:
"Cântece despre nimicnicia mea"


S-atâtea întrebări fără răspuns
Şi sufletul se zbate şi ne doare
Ca lacătul ce-a ruginit neuns
Şi cheia de nimic nu e în stare.

Şi dacă poţi un lacăt să descui
Sau poţi să sfarimi secretele lui groase
În sufletul plăpând de baţi un cui
Cum mai închizi ecouri dureroase?

Cât nu putem răspunde la-ntrebări
Şi-n univers rămân atatea taine
Nu vom putea cu circ şi cu serbare
Să încălzim un suflet fără haine.

Parcă mai ieri mă legăna bunica
Şi nu mai ştiu când a plecat şi cum.
Cu cât sunt eu mai vrednic ca furnica,
Când drumurile toate ne fac fum?

De-aceea zic, să-i mai lăsăm pe zei
În sufletele noastre să vorbească,
Căci tot mai dulce e nădejdea-n ei,
Amara neputinţa omenească.

Galaţi, 27 septembrie 1985

Iisus

Prea brusc ai încetat să mai exişti.
Prea brusc te-au scos, din nou, ca la paradă.
Asa sunt supermanii comunişti,
Nu se pricep decât la mascaradă.

Galaţi, 22 decembrie 1990