marți, 11 februarie 2014

Lupta cu ipocrizia
(Otomania -  Oto-mania)
 
Ai tras în ţeapă norul ce adapă putregai
Ni-s visele lucide ca spadele-n furtună
Şi de ne sorb speranţe că ne visăm pe cai,
E c-auzim trecutul cum răsună.
 
Dar ce e mai greu, ca jugul de greu,
E să arzi conştiinţe, copaci luminaţi
Cum cresc împrejur, cinstit vă spun eu,
Ipocriţi rafinaţi, să-i vezi cum se-ajută, cum critică toţi.
 
Când însă e vorba de faptă
Nu ştiu altceva, aceşti falnici netoţi,
Decât să pună-n mişcare rotiţe şi roţi,
Decât să înşface poama cea coaptă.
 
Iar tu, omule simplu, suflet curat
Cum de le rabzi, când vânează doar rang?
Eu, unul, riscând să fiu chiar de ei lăudat,
Râzând îi pun în al versului ştreang.
 
Căci mult mai rău e cel ce-ţi spune frate
Şi-ţi picură otravă în cetate,
Decât acel ce-ţi e duşman pe faţă
Şi lupţi cu el pe moarte şi pe viaţă.

Galaţi, 1966